1.1 C
Suceava
marți, decembrie 6, 2022
AcasăAlexandru Rafila: Introducerea certificatului european de vaccinare la nivelul Uniunii Europene nu...

Alexandru Rafila: Introducerea certificatului european de vaccinare la nivelul Uniunii Europene nu reprezintă un act de discriminare, ci o „facilitare şi uniformizare” a procedurilor la nivelul UE

Deputatul PSD Alexandru Rafila: „Din punctul de vedere al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie şi nu trebuie să realizeze o discriminare, o segregare, pentru că discriminarea şi segregarea au ca rezultat pe termen mediu un eşec al campaniilor de vaccinare. Nu este vorba de discriminare, e vorba de facilitare şi de uniformizare a procedurilor la nivelul Uniunii Europene.

În momentul de faţă, dacă vrei să mergi în Belgia, vă dau exemplul europarlamentarilor, ei trebuie să se ducă cu un test acolo, chiar dacă au fost vaccinaţi. În momentul în care apare un document care poate să fie recunoscut de toate statele membre legat de vaccinare, nu o să mai fie nevoie pentru toată lumea care a fost vaccinată şi care circulă în interiorul spaţiului comunitar să se testeze. Cei care nu se vaccinează nu trebuie însă să fie discriminaţi şi atunci ei merg cu un test. E o facilitare, o creştere a vitezei de circulaţie, nu trebuie interpretată ca discriminare. Greşeala e atunci când vrei să obţii o acoperire vaccinală mai bună şi induci ideea că vaccinarea îţi oferă nişte avantaje. Sigur, îţi oferă avantajul că nu-ţi mai faci testul respectiv”.

CELE MAI POPULARE