0.4 C
Suceava
sâmbătă, decembrie 3, 2022
AcasăUltimă orăDan Barna: Agenţia pentru Investiţii în Sănătate nu adaugă la birocraţie; discutăm...

Dan Barna: Agenţia pentru Investiţii în Sănătate nu adaugă la birocraţie; discutăm de reorganizarea unei structuri din MS

 Agerpres – Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, a declarat marţi, la finalul şedinţei Biroului Naţional al formaţiunii, că Agenţia Naţională pentru Investiţii în Infrastructura de Sănătate „nu adaugă la birocraţie”, deoarece va fi realizată prin reorganizarea unei structuri care există în momentul de faţă în Ministerul Sănătăţii.

   „Această propunere care se regăseşte în programul de guvernare – pentru că am văzut diverse puncte de vedere, că nu se ştia, că nu s-a auzit – este un subiect agreat de reprezentanţi. Domnul Buşoi, domnul Cseke şi colegul nostru Vlad Voiculescu au agreat acea componentă din programul de guvernare şi se regăseşte foarte clar în programul de guvernare, care nu este şi nu poate să fie un subiect de negociere. Evident, suntem dispuşi să aducem clarificări, dacă sunt necesare, dar această agenţie este clar necesară şi foarte importantă. (… ) Nu adaugă la birocraţie. Nu devine un sistem mai greoi sau mai complicat. Pur şi simplu discutăm de reorganizarea unei structuri care există în momentul de faţă în Ministerul Sănătăţii şi care s-a dovedit nefuncţională. Este un subiect pe care îl vom detalia şi în şedinţa de coaliţie, nefiind discutat până acum la coaliţie tocmai din acest motiv foarte simplu: este unul dintre obiectivele asumate de această coaliţie de guvernare”, a arătat Barna, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

CELE MAI POPULARE