12.3 C
Suceava
miercuri, septembrie 22, 2021
AcasăEconomieClaudiu Năsui anunță reformarea Ministerului Economiei: "Statul român e masiv supra-dimensionat"

Claudiu Năsui anunță reformarea Ministerului Economiei: „Statul român e masiv supra-dimensionat”

Claudiu Năsui, ministrul Economiei, a declarat că statul român este supradimensionat, iar în ultimii ani numărul bugetarilor a crescut doar pentru ca fiecare politician să își crească puterea, posturile și bugetul la dispoziție pe spatele contribuabilului. Prin crearea multor structuri, instituții și agenții inutile, cheltuielile statului au crescut.

Conform acestuia, Ministerul Economiei este rezultatul multiplelor despărțiri și comasări de ministere, cu foarte multe structuri și, mai ales, foarte mulți șefi. El dorește eficientizarea activității ministerului și a consumului banului public.

„Ministerul Economiei va fi reformat, într-unul dintre cele mai importante eforturi de tăieri de posturi din rândul instituțiilor statului din ultimii zeci de ani.

Reducem 39% din funcțiile de conducere și 30% din cele de execuție, printr-un plan pe care l-am pus la punct săptămânile acestea.”, a declarat Claudiu Năsui.

Restructurările încep cu Ministerul Economiei, dar Năsui dorește reformarea statului ca întreg.

„România va fi puternică în momentul în care politicienii realizează că banii contribuabililor sunt sacri. Nu avem voie să-i risipim. Mai ales când statul ne ia jumătate din salariu, iar asta fără să punem la socoteală TVA și accize. Dacă vrem să reducem povara fiscală, mai ales pe muncă, trebuie să reformăm statul și să îi reducem cheltuielile.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments