13.3 C
Suceava
miercuri, septembrie 22, 2021
AcasăLocalCod portocaliu de vijelii puternice, grindină în zona Moldovei și Carpații Meridionali

Cod portocaliu de vijelii puternice, grindină în zona Moldovei și Carpații Meridionali

Administrația Națională de Meteorologie a lansat un nou avertisment de fenomene extreme ce vizează și județul Suceava.

În județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Prahova și zona de munte a județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Sibiu, Brașov, Covasna și Harghita, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70-80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. Local vor fi averse torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși 25-40 l/mp.

În același timp, pe parcursul zilelor de joi, vineri, sâmbătă și duminică (29, 30, 31 iulie și 1 august), în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, Municipiul București și în sudul județului Caraș-Severin, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 38 şi 40 de grade.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments