0.5 C
Suceava
luni, ianuarie 17, 2022
AcasăSport"Băieţii de aur cu medalii de argint" au revenit în țară

„Băieţii de aur cu medalii de argint” au revenit în țară

Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosa, componenții echipajului de dublu rame masculin al României, care a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Tokio, au reveni în țară.

„Suntem extrem de fericiţi că am câştigat această medalie pentru România după 29 de ani. Chiar în anul în care m-am născut eu a fost câştigată ultima medalie la această probă şi mă bucur că noi am reuşit. Îmi place să spun că noi suntem băieţii de aur cu medalii de argint”, a declarat Marius Cozmiuc.

“Ce am trăit nu se poate exprima în cuvinte. Din primul moment în care calci în Satul Olimpic simţi spiritul olimpic. Ce trăieşti acolo te face să îţi dai seama că merită fiecare moment în care ai suferit sau în care efectiv simţeai că nu mai poţi, dar te-ai autodepăşit. Azi am venit cu această medalie care poate părea imposibilă pentru unii, după o ediţie a Campionatelor Europene la care am eşuat total. Dar ăsta a fost parcursul nostru. Suntem doi oameni tari care au primit multe piedici până să ajungă aici şi suntem mândri de acest rezultat”, a afirmat Tudosă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments