10.3 C
Suceava
sâmbătă, octombrie 23, 2021
AcasăInternaționalPompierii români trimiși în Grecia și-au îndeplinit misiunea. Uriașele incendii de vegetație...

Pompierii români trimiși în Grecia și-au îndeplinit misiunea. Uriașele incendii de vegetație sunt sub control

La începutul săptămânii trecute, 108 pompieri, cu 22 de autospeciale, au fost trimiși în Grecia pentru a ajuta la stingerea uriașelor incendii de vegetație. Astăzi aceștia se întorc acasă, după ce și-au îndeplinit misiunea.

„Începând cu ziua de azi, echipele de intervenție din alte țări, venite în sprijinul pompierilor eleni prin Mecanismul de Protecție Civilă Europeană, au fost demobilizate, situația fiind sub control. Mulțumim populației, autorităților și pompierilor eleni pentru modul în care au primit colegii noștri și pentru sprijinul acordat pe durata misiunii acestora pe teritoriul Greciei. Totodată, mulțumiri și colegilor din cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă pentru sprijinul și colaborarea. Împreună cu pompierii noștri au trecut granița și cei 25 de pompieri din Republica Moldova cu utilajele lor”, a anunțat în noaptea de duminică spre luni secretarul de stat Raed Arafat.

Intervenția pompierilor români, caracterizată de organizare exemplară și curaj, a fost laudată în presa elenă. De asemenea, premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a mulțumit tuturor celor care au ajutat țara în lupta cu flăcările. Au participat echipaje din Austria, Croația, Cipru, Cehia, Franța, Germania, Polonia, România, Slovacia, Spania, Suedia, Egipt, Israel, Kuweit, Moldova, Qatar, Serbia, Elveția, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit al Marii Britanii și Statele Unite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments