28.1 C
Suceava
duminică, august 14, 2022
AcasăDeclarație de presă a prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă privind măsurile de contracarare a...

Declarație de presă a prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă privind măsurile de contracarare a efectelor generate de creșterea prețurilor

„Traversăm o perioadă complicată, marcată de crize multiple, care necesită decizii și măsuri eficiente, de contracarare a creșterii prețurilor. În acest sens, am discutat cu ministrul de Finanțe, care se află la Bruxelles, unde discută cu omologii europeni din ECOFIN să găsească măsuri concrete, la nivelul Uniunii Europene, pentru sprijinul economic al țărilor membre.
Avem deja un mecanism care a funcționat în perioada pandemiei și care poate fi extins și chiar dezvoltat în contextul celorlalte crize cu care ne confruntăm azi.

România va cere realocarea fondurilor rămase necheltuite din programele europene anterioare destinate economiei românești, pentru a putea interveni în ajutorul mediului de afaceri, al întreprinderilor românești.

Acest pachet trebuie să facă față provocărilor ridicate pe piața europeană și să garanteze continuitate, stabilitate și predictibilitate, atât mediului de afaceri, cât și populației.

La nivel național, Guvernul va adopta, în această săptămână, pachetul de masuri care să reducă presiunea generată de facturile la energie și gaze naturale. Vom interveni în sprijinul economiei românești, printr-un set de soluții care includ plafonări și compensări ale prețurilor la energie si gaze naturale, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie.

Pentru un consum de până la 100 de kw pe lună, românii vor plăti 0,68 de lei/kw, iar pentru un consum cuprins între 100 și 300 de kw, vor plăti 0,8 de lei/kw.

La gaz, prețul practicat pentru gospodării va fi de 0,31 de lei/kw.

Cu excepția marilor consumatori, care vor avea pachete dedicate de ajutor de stat, toate companiile românești vor beneficia de un preț fix, la energia electrică, de 1 leu pe kw, tva inclus, și 0,37 lei/kw pentru gaz, tva inclus.

Suntem în discuții cu Comisia Europeană pentru a continua și în acest an sprijinul acordat marilor consumatori precum combinatele chimice sau cele din industria de prelucrare de materii prime.

Măsurile pe care le luăm vor proteja populația și economia, prevenind riscurile unei creșteri accentuate a prețurilor și a inflației. Guvernul este alături de cetățeni și de mediul de afaceri, pentru a proteja locurile de muncă și stabilitatea economică.

Sunt în permanentă legătură cu ministrul Agriculturii și cu producătorii români de alimente, reprezentanții rețelelor marilor magazine. România este bine aprovizionată, stocurile noastre asigură toate bunurile de care avem nevoie. Fermierii și agricultorii noștri au tot sprijinul Guvernului pentru pregătirea acestui an agricol.”

CELE MAI POPULARE