28.1 C
Suceava
duminică, august 14, 2022
AcasăNaționalPremierul Nicolae Ciucă a donat sânge: "Este nevoie să înţelegem că acest...

Premierul Nicolae Ciucă a donat sânge: „Este nevoie să înţelegem că acest gest de omenie salvează vieți”

Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a donat sânge miercuri dimineață la Centrul de Transfuzie Sanguină al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr.Carol Davila”.

 

„Știu că este mare nevoie de sânge pentru cei aflați în suferință. Este nevoie să înțelegem că acest gest de omenie, pe care îl putem face în fiecare zi, salvează vieți și aduce alinare. Să dovedim umanitate și, prin gesturi simple și firești, să salvăm vieți!”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

 

Românii nu se află în topul donatorilor de sânge din Europa. Doar doi din zece conaționali înteleg necesitatea actului donării și fac din asta un obicei. Ceea ce nu știu ei este că sângele lor chiar poate salva viața unui om aflat in nevoie. Acel om poate fi mama, tatăl, frații sau chiar copiii lor.

 

Programul de donare al Centrului Județean de Transfuzie Sanguină este de luni pana vineri, în intervalul 7.30-13:00.

CELE MAI POPULARE