14.7 C
Suceava
joi, august 11, 2022
AcasăLocalPelerinaj la Putna, cu ocazia sărbătorii lui Ștefan cel Mare

Pelerinaj la Putna, cu ocazia sărbătorii lui Ștefan cel Mare

Sâmbătă dimineață, zeci de oameni în costume naționale au participat la un pelerinaj la Mănăstirea Putna, unde a fost sărbătorit Ștefan cel Mare și Sfânt. Oamenii au plecat de la intrarea în comuna Putna, de la celebra Poartă a Bucovinei, pe traseul către mănăstire, cântând cântece religioase și patriotice.

Doi cai maiestuoși au condus coloana din care au făcut parte și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, primarul comunei Putna, George Coroamă, administratorul CJ Suceava, Irina Vasilciuc, vicepreședintele CJ, Niculai Barbă, precum și alți primari ai localităților din zonă.

La intrarea în mănăstirea Putna, pelerinii au fost întâmpinați de starețul Melchisedec, ce ținea icoana lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Starețul le-a mulțumit pelerinilor pentru venirea la mănăstire și i-a invitat să participe la Sfânta Liturghie și la toate evenimentele organizate cu acest prilej.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

CELE MAI POPULARE