28.1 C
Suceava
duminică, august 14, 2022
AcasăLocalAmenzi pentru tinerii teribiliști surprinși săptămâna aceasta pe DN 17, la Ilișești

Amenzi pentru tinerii teribiliști surprinși săptămâna aceasta pe DN 17, la Ilișești

Imaginile surprinzând două tinere poziționate în afara unui vehicul pe gemurile portierelor din spatele unui autoturism care se afla în deplasare pe DN 17, pe raza localității Ilișești, din județul Suceava. Actul de teribilism, acceptat și încurajat și de șoferul autoturismului putea duce la consecințe din cele mai tragice.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Suceava, s-au sesizat și au efectuat verificările necesare identificării autovehiculului, respectiv a conducătorului auto dar și a persoanelor care s-au poziționat în mod periculos și ilegal în afara autoturismului în deplasare.

S-a reușit identificarea vehiculului și a șoferului de 19 ani din comuna Breaza, județul Suceava care a condus autoturismul pe DN17. Față de aceasta s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 870 lei pentru nerespectarea prevederilor legale din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constând în obligația informării pasagerilor privind portul centurii de siguranță și transportul persoanelor pe elemente de caroserie a mașinii.

Au fost identificate și cele două tinere care s-au poziționat pe geamurile deschise ale mașinii, respectiv două tinere ambele de 19 ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc și comuna Pojorâta. Ambele au fost sancționate cu amenzi contravenționale de câte 435 lei pentru nepurtarea centurii de siguranță și nerespectarea prevederilor legale din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

CELE MAI POPULARE