14.7 C
Suceava
joi, august 11, 2022
AcasăLocalReguli de circulație pentru bicicliști

Reguli de circulație pentru bicicliști

În ultima perioadă aproape zilnic bicicliștii sunt implicați în accidente rutiere, unele dintre ele cu consecințe din cele mai grave. Astfel, polițiștii suceveni reamintesc regulile de circulație pe drumurile publice.

În circulaţia pe drumurile publice bicicleta trebuie să fie prevăzută cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcţional, de direcţie, să fie dotată cu sistem de avertizare sonoră, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, să fie echipată, în faţă, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare.

De asemenea, bicicleta trebuie să fie echipată și cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roţi, care, în mişcare, formează un cerc continuu. Este interzisă circulaţia bicicletelor, pe timp de noapte, fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.

Reguli de circulație pentru bicicliști:

  • Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând, iar dacă pe direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare, conducătorii acestora sunt obligaţi să circule numai pe această pistă.
  • Se recomandă ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul să poarte cască de protecţie omologată;
  • Bicicliștii trebuie să semnalizeze din timp intenția efectuării unei manevre astfel: braţul stâng întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre stânga sau de a depăşi; braţul drept întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre dreapta; braţul drept întins orizontal balansat în plan vertical atunci când intenţionează să oprească; se recomandă asigurarea temeinică la efectuarea oricărei manevre;
  • Atunci când traversează drumul public pe trecerea pentru pietoni, biciclistul va face aceasta pe lângă bicicletă;
  • Bicicliștii sunt obligați să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, pe timpul nopții și atunci când vizibilitatea este redusă; pentru a fi vizibili în trafic, purtarea acesteia se recomandă și pet imp de zi;
  • Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate;
  • Bicicliștilor le este interzis să circule fără a ține cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale, ori fără a menține contactul ambelor roți cu solul;
  • De asemenea, este interzisă circulația cu bicicleta atunci când conducătorul acesteia se află sub influența băuturilor alcoolice;
  • Transportul unei alte persoane pe bicicletă este interzis, cu excepţia situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane; copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special, sau dacă are montat un dispozitiv omologat.

CELE MAI POPULARE