28.1 C
Suceava
duminică, august 14, 2022
AcasăNaționalPrincipalele misiuni ale structurilor MAI în ultimele 24 de ore

Principalele misiuni ale structurilor MAI în ultimele 24 de ore

În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița efectuează percheziții domiciliare, în municipiul Urziceni, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de camătă. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de aproximativ 100.000 de lei.

Principalele misiuni desfășurate de angajații  Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, au continuat să fie prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel, menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat și acordarea asistenței medicale de urgență.

Duminică, efectivele MAI au intervenit la 5.168 de evenimente, 3.570 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.598 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 955 de posibile infracțiuni, 27,9% dintre acestea fiind din oficiu.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 35 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 28 de autori în 16 dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 255 de autori de infracțiuni care au săvârșit 234 de fapte penale. De asemenea, polițiștii au depistat 19 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În urma acțiunilor desfășurate pentru menținerea siguranței pe drumurile publice și prevenirea accidentelor grave de circulație, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 769 de permise de conducere și au retras 253 de certificate de înmatriculare.

Pe parcursul misiunilor desfășurate la nivel național, polițiștii și jandarmii au constatat 9.239 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 3,7 milioane de lei. Totodată, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat, duminică, 17 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență și au aplicat 66 de sancțiuni contravenționale în valoare de 72.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.200) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 214 pentru stingerea de incendii și 5 pentru descarcerare. Au fost emise 8 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 2 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind salvate 14 persoane aflate în situații de urgență.

De asemenea, polițiștii aflați în executarea atribuțiilor de serviciu au salvat o persoană aflată într-o situație critică.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.360 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 47.755 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 55 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 59,8%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 37.256 de mijloace de transport și 152.380 de persoane, dintre care 11.187 de cetățeni ucraineni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CELE MAI POPULARE