22.7 C
Suceava
vineri, august 19, 2022
AcasăNaționalCadariu: MÂINE SE LANSEAZĂ CEA DE-A TREIA EDIȚIE A PROGRAMULUI START-UP NATION!

Cadariu: MÂINE SE LANSEAZĂ CEA DE-A TREIA EDIȚIE A PROGRAMULUI START-UP NATION!

Cea de-a treia ediție a programului Start-Up Nation va fi lansată mâine, 19 iulie, pe platforma informatică granturi.imm.gov.ro! Începând de la ora 10:00, aplicanții, cu profilul, userul și parola generate, vor completa, semna electronic, încărca și transmite forumularul de înscriere.

„De mâine, cea de-a treia ediție a programului Start-Up Nation devine realitate! Antreprenorii, care doresc să îmbunătățească performanța economică a noilor afaceri pe care le administrează, au posibilitatea de a obține fonduri nerambursabile în valoare maximă de 200.000 lei. Înscrierile se vor putea efectua exlusiv online, până la începutul lunii septembrie. Pe această cale, le mulțumesc tuturor partenerilor implicați în implementarea acestei măsuri așteptate cu mult interes de sectorul IMM, și nu în ultimul rând, doresc să le urez mult succes aplicanților! La dispoziția dumnealor stă și un număr de call center, respectiv 0219059, la care pot apela pentru asistență”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Un aspect important de care beneficiarii programului trebuie să țină cont, așa cum prevede procedura de implementare, se referă la obligativitatea achiziționării a două plăcuțe informative. Acestea vor fi plasate astfel:

– o plăcuță în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc);

– o plăcuță în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienți, pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea (fațada stradală, intrare în clădire etc).

 

Detalii: http://turism.gov.ro/web/2022/07/18/maine-se-lanseaza-cea-de-a-treia-editie-a-programului-start-up-nation/

CELE MAI POPULARE