0.4 C
Suceava
sâmbătă, decembrie 3, 2022
AcasăNaționalCiucă: Pentru cetățenii vulnerabili vom menţine acelaşi cost la plata energiei și...

Ciucă: Pentru cetățenii vulnerabili vom menţine acelaşi cost la plata energiei și gazelor

Premierul Nicolae Ionel Ciucă a anunţat că Guvernul va aproba miercuri Planul de iarnă pentru asigurarea continuităţii furnizării energiei electrice. Acesta a dat asigurări că pentru cetăţenii vulnerabili va fi menţinut acelaşi cost la plata facturilor de energie.

„Aprobăm astăzi, aşa cum ne-am asumat săptămâna trecută, prin Hotărâre de Guvern, planul de iarnă pentru asigurarea continuităţii furnizării energiei electrice pentru iarnă”, a declarat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

„Obiectivele principale ale programului de iarnă sunt evaluarea consumului de energie electrică a ţării în perioada 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023, evaluare care are ca obiectiv satisfacerea cerinţelor acestuia la parametrii de calitate şi siguranţă în alimentare, în condiţiile funcţionării stabile şi în siguranţă a sistemului electro-energetic naţional, precum şi stabilirea resurselor energetice necesare acoperirii consumului, precum şi evaluarea resurselor financiare necesare. Documentul a fost întocmit pe baza evoluţiei consumului de energie electrică realizate în anii anteriori (…) Prognoza de consum realizată de Dispecerul Energetic Naţional pentru perioada noiembrie 2022 – martie 2023 este de 26.170 GW/h, în medie cu circa 0,7% mai mic decât volumul înregistrat în perioada similară a anului precedent”, a transmis un reprezentant al Ministerului Energiei.

Premierul a anunţat că, până la sfârşitul săptămânii viitoare, vor fi discutate în detaliu măsurile în acest domeniu.

„În acest moment, odată cu OUG aprobată săptămâna trecută, am reuşit să echilibrăm pachetul de măsuri pentru a putea să gestionăm, aşa cum se cuvine, asigurarea cu energie, menţinerea costului final pentru consumatorii casnici şi pentru IMM şi industria alimentară. De asemenea, cred că este important să subliniem că cetăţenii vulnerabili vor menţine acelaşi cost la plata energiei, la plata gazelor. Asigurarea este cât se poate de clară, nu cred că cetăţenii trebuie să îşi facă probleme din acest punct de vedere. De asemenea, la nivelul IMM. Orice problemă care va apărea după intrarea în vigoare a OUG şi după ce pe data de 9 vom avea decizia de la nivelul Comisiei Europene, urmează ca, în funcţie de aceste elemente noi, să procedăm la completarea OUG”, a precizat Ciucă.

CELE MAI POPULARE