-2.6 C
Suceava
marți, februarie 7, 2023
AcasăInternaționalCadariu: Decizia de reclamare a Austriei la Curtea Europeană de Justiție este...

Cadariu: Decizia de reclamare a Austriei la Curtea Europeană de Justiție este una politică, ce trebuie luată la nivelul coaliției

În cadrul unui interviu la postul de televiziune Antena 3 CNN, Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, a reiterat că „nu numai în Austria există domenii schiabile”, după cum susținea și în cadrul unor declarații făcute înaintea ședinței Consiliului JAI, în cadrul căreia intrarea României în spațiul Schengen a fost respinsă.

„În România avem 85 de domenii schiabile. Avem 217 pârtii de schi și poate fi un moment în care orice român se poate gândi să petreacă concediul pentru sporturi de iarnă – în speță pentru a practica schiul – și în România”, a continuat Cadariu.

Întrebat dacă susține demersul românilor care aleg să boicoteze Austria, ministrul a declarat: „Un aventurier politic dintr-o țară europeană a pus în dificultate întreaga politică a Uniunii Europene. E necesar, din cauza acestui fapt să fie anumite reacții. Din punct de vedere instituțional, nu ne putem pronunța. Până când în discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene nu vom avea un punct comun de abordare al acestui subiect, nu ne putem pronunța. La nivel de individ fiecare este liber să ia orice decizie dorește și pe care o consideră oportună la momentul de față.”

Cu privire la posibila reclamare a Austriei la Comisia Europeană de Justiție, Cadariu a declarat că „aceasta este o decizie care trebuie luată la nivel politic, în primul rând în cadrul coaliției și să fie o poziție comună a tuturor instituțiilor reprezentative ale statului român, începând cu Administrația Prezidențială, Guvernul, inclusiv Parlamentul.”

CELE MAI POPULARE