-2.6 C
Suceava
marți, februarie 7, 2023
AcasăInternaționalTransylvania Open a fost numit cel mai bun turneu WTA 250 al...

Transylvania Open a fost numit cel mai bun turneu WTA 250 al anului

Turneul WTA de la Cluj intră în elita mondială a sportului cu o distincție deosebită: cel mai bun turneu din categoria 250. Turneul a obținut acest premiu datorită jucătoarelor care și-au ales competiția favorită din circuit votând ca experiența de la Cluj-Napoca a fost cea mai bună din lume, scrie site-ul oficial al turneului.

„Transylvania Open a fost recunoscut drept unul dintre turneele remarcabile ale sezonului și a fost votat Turneul Anului 2022 de jucătorii din circuitul internațional. Este o realizare incredibilă care subliniază cantitatea enormă de muncă grea depusă de echipa care a organizat acest turneu și care demonstrează dedicarea oferită pentru a crea o experiență frumoasă și caldă pentru sportivii WTA”, a declarat Steve Simon, șeful WTA.

Patrick Ciorcilă, directorul Transylvania Open WTA250: „Este o bucurie și o onoare imensă pentru noi să primim această distincție. Am muncit foarte mult în ultimii doi ani și ne-am canalizat toate forțele pentru ca Transylvania Open să fie un turneu la standarde internaționale și de care România să fie mândră. Faptul că jucătoarele au avut cea mai minunată experiență anul acesta, în cadrul unui turneu de tenis WTA250, la Cluj-Napoca, ne motivează și ne oferă o responsabilitate și mai mare de a oferi calitate tenisului și tenis de calitate.”

Câștigătorii premiului WTA Turneul Anului, așa cum au fost votați de jucători, au primit această recunoaștere datorită excelenței personalului și organizării lor, a fanilor pasionați și a devotamentului mai amplu față de sport și sportivii săi.

Premiile turneelor ​​sunt împărțite în trei categorii, reflectând diferitele niveluri ale turneelor ​​WTA, câștigătorii fiind astfel:

  • WTA 1000: BNP Paribas Open (Indian Wells)
  • WTA 500: Credit One Charleston Open
  • WTA 250: Transylvania Open (Cluj-Napoca)

CELE MAI POPULARE