-4.7 C
Suceava
miercuri, februarie 8, 2023
AcasăNaționalS-au făcut toate eforturile pentru a găsi soluţiile pentru realizarea obiectivelor până...

S-au făcut toate eforturile pentru a găsi soluţiile pentru realizarea obiectivelor până în acest moment, declară premierul Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că activitatea guvernamentală din acest an nu a fost „perfectă”, nu au fost numai realizări, ci și şi momente în care s-a revenit asupra unor decizii pentru că situaţia a fost „cât se poate de complicată”. Însă există „suficiente realizări” care vor fi folosite în mod oportun anul viitor, consideră Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă a depus joi o coroană de flori la Horezu, la bustul fostului prim-ministru liberal I.G. Duca, la comemorarea a 89 de ani de la asasinarea acestuia. Cu acest prilej, preşedintele PNL a mulţumit tuturor cetăţenilor pentru sprijin şi a menţionat că, în acest an complicat, activitatea guvernamentală nu a fost „perfectă”, dar s-au făcut toate eforturile pentru a găsi soluţiile pentru realizarea obiectivelor până în acest moment.

„Fiind sfârşit de an, vreau (…) să le mulţumesc tuturor cetăţenilor români pentru modul în care ne-au sprijinit şi folosesc acest prilej pentru a spune cât se poate de onest că nu am avut numai realizări. Trebuie să recunoaştem că au fost şi momente în care a trebuit reluăm o serie de analize, să revenim cu o serie de decizii pentru că situaţia a fost cât se poate de complicată şi au fost nenumărate elemente de dinamică ce au impus modificarea deciziilor. Nu spunem că a fost o activitate guvernamentală perfectă, dar vă pot spune că s-au făcut toate eforturile astfel încât să putem să luăm deciziile, să le comunicăm în timp oportun şi să avem această linie de dialog deschisă cu toţi partenerii noştri speciali, cu tot cetăţenii, pentru a putea să găsim soluţia care să vină şi să realizeze tot ceea ce noi ne-am propus până în acest moment până la sfârşitul anului. Deşi a fost un an cât se poate de complicat, totuşi, există suficiente realizări pe care putem să sperăm că le vom folosi în mod oportun pentru tot ceea ce avem de desfăşurat în anul care vine”, a declarat Nicolae Ciucă, citat de Agerpres.

CELE MAI POPULARE