Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat dispozițiile de numire a membrilor echipei de conducere a Spitalului Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, începând cu data de 1 iulie 2021.
- Alexandru Calancea, medic specialist în specialitatea cardiologie, este numit în funcția de conducere de manager interimar.
- Dimitrie-Cristian Siriopol, medic primar în specialitatea nefrologie, este numit în funcția de conducere de director medical interimar.
- Oana-Lorena Stanciu, asistent medical principal cu studii superioare, este numită în funcția de conducere de director de îngrijiri interimar.
Dimitrie-Cristian Siriopol preia astfel locul lui Marius Grămadă, medic primar în specialitatea ortopedie-traumatologie, care ocupa anterior funcția de conducere de director medical interimar.
Numirile sunt valabile până la ocuparea prin concurs a posturilor, dar nu mai mult de 6 luni.