Vicepreședinte CJ Suceava, Niculai Barbă
În 2023, Anul Ciprian Porumbescu, obiectivele turistice de la Stupca vor fi deschise zilnic pentru vizitare. Inclusiv în zilele de luni.
În acest an, Muzeul Memorial „Ciprian Porumbescu” și Casa Memorială „Ciprian Porumbescu” din localitatea cu același nume, fosta Stupca, obiective din structura Muzeului Național al Bucovinei, vor fi deschise zilnic, de luni până duminică.
Programul de vizitare, zilnic:
ianuarie-aprilie, 9-17
mai-septembrie, 10-18
octombrie-decembrie, 9-17.
Decizia a fost luată în contextul instituirii anului 2023 drept Anul Ciprian Porumbescu, în scopul de a aniversa şi promova viața și opera marelui nostru compozitor, celebrarea a 170 de ani de la naşterea şi comemorarea a 140 de ani de la moartea lui Ciprian Porumbescu.
O veste bună pentru turiști și pentru operatorii din turism, care vor avea astfel posibilitatea să folosească și ziua de luni, când majoritatea muzeelor sunt închise, pentru a planifica trasee cu obiective de vizitat.
În Anul Ciprian Porumbescu, instituțiile de cultură ale Consiliului Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Muzeul Național al Bucovinei, Biblioteca Județeană „I.G. Sbiera”, vor organiza un număr considerabil de evenimente, atât în țară cât și peste hotare.
Am marcat debutul Anului Ciprian Porumbescu chiar la cumpăna dintre ani printr-un inedit spectacol de lumini și ne propunem să nu treacă vreo zi din acest an în care să nu vorbim despre Ciprian Porumbescu.