19.8 C
Suceava
duminică, iulie 21, 2024
AcasăUltimă orăBogdan Gheorghiu: Suceava se numără printre județele care vor beneficia de semnarea...

Bogdan Gheorghiu: Suceava se numără printre județele care vor beneficia de semnarea acestor contracte.

Reabilitarea patrimoniului construit și modernizarea clădirilor culturale din România au fost printre prioritățile mandatului meu ca ministru al Culturii. Prin urmare, salut semnarea de către ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a 27 de contracte pentru modernizarea și reabilitarea de situri turistice, finanțate prin Componenta 11 – Turism și cultură din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Suceava se numără printre județele care vor beneficia de semnarea acestor contracte. Vor fi investiții în 4 situri turistice din județ, care vor pune în valoare obiectivele și vor atrage mai mulți turiști, fapt care poate contribui la dezvoltarea comunităților.
➡ Va fi restaurat patrimoniul cultural al Mănăstirii Humor și ansamblul Mănăstirii Râșca, care fac parte din ruta mănăstirilor din zona Moldovei, investițiile fiind în valoare de 6,54 milioane euro.
➡ Patrimoniul cultural al bisericii de lemn din Mănăstioara, județul Suceava, este inclus în ruta bisericilor de lemn. Pentru această rută au fost semnate astăzi 5 contracte, în valoare totală de 2,38 milioane euro.
➡ De asemenea, vor fi investiții pentru reabilitarea unor gospodării cu arhitectură tradițională din comuna Straja. Acestea fac parte din ruta satelor cu arhitectură tradițională, rută pentru care au fost semnate astăzi contracte în valoare de 3,43 milioane euro.
🖋 Contractele semnate astăzi au o valoare de 43,7 milioane euro. Componenta 11 – Turism și Cultură din PNRR dispune de o alocare totală de 449 milioane de euro.
ℹ Mai multe detalii puteți găsi aici:

CELE MAI POPULARE