17.9 C
Suceava
luni, iulie 22, 2024
AcasăNaționalCiucă: A doua echipă de salvare a plecat spre Turcia

Ciucă: A doua echipă de salvare a plecat spre Turcia

În cadrul ședinței de Guvern, premierul Nicolae Ciucă a exprimat compasiune și solidaritate față de poporul turc, care a fost afectat de o serie de cutremure devastatoare. El a menționat că două avioane ale Ministerului Apărării Naționale și un avion NATO transportă a doua echipă de căutare și salvare, împreună cu echipamentele necesare intervențiilor, către zona afectată de seism.

„O să începem şedinţa de Guvern prin a exprima solidaritatea şi compasiunea pentru poporul turc, foarte greu încercat de cutremurul dezastruos de acum două zile, şi doresc să încep prin a mulţumi tuturor instituţiilor statului care au fost implicate pentru a identifica soluţiile prin care să îi ajutăm pe cetăţenii români aflaţi în zona Gaziantep şi, desigur, să facem în aşa fel încât să putem să asigurăm sprijinul necesar Guvernului Republicii Turcia pentru a putea să gestioneze cât mai bine situaţia, încă o dată, deosebit de dezastruoasă”, a spus Ciucă.

„În acest moment, când se desfăşoară şedinţa de Guvern, avem deja două avioane care transportă cea de-a doua echipă de căutare şi salvare şi încă un avion de la capabilitatea de transport aerian la care România este parte, de la Papa, prin care transportăm mijloacele şi echipamentele necesare pentru a putea să intervină acolo cele două echipe deplasate în Turcia”, a adăugat el.

„România a fost prima ţară care a ajuns în zona afectată de cutremur şi a trecut imediat la sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale”, a precizat Ciucă.

CELE MAI POPULARE