- Va fi o rectificare pozitivă. Ca urmare a creșterii economice bune și a veniturilor suplimentare la buget a apărut posibilitatea unor cheltuieli suplimentare, o sumă semnificativă ce poate fi alocată.
- Performanța economiei românești a depășit așteptările, așadar rectificarea bugetară este pozitivă, menținând totodată limita de deficit bugetar convenită cu Comisia Europeană în cadrul procesului de revenire graduală la un deficit sub 3% până în 2024.
- „Sunt bani în această rectificare pentru a implementa programul de guvernare, pentru a ne asigura că investițiile continuă, că menținem acest ritm de creștere economică și de creștere a productivității. Rectificarea trebuie să țină cont de o constrângere pe care o avem, de a ține deficitul sub 7,16% din PIB”, a declarat primul-ministru Florin Cîțu.
- Vor fi suplimentări de fonduri la ministerul Dezvoltării, pentru finanțarea proiectelor în curs din PNDL1 și PNDL2.
- Bugetele consiliilor județene și bugetele locale vor primi resurse suplimentare pentru a asigura continuarea obiectivelor de investiții – de ex. pentru drumurile județene, pentru direcțiile generale de asistență socială și protecție a copilului de la nivelul consiliilor județene.
- Vor fi suplimentări la Educație pentru asigurarea resursei financiare pentru naveta școlară și pentru investiții derulate de universități.
- Sănătatea va avea cea mai mare creștere de buget, de aproximativ 2 miliarde lei.
- Biroul Executiv al PNL a discutat și despre finanțarea investițiilor în plan local.
„Există un consens atât între premier și mine, cât și între colegii din Biroul Executiv al Partidului Național Liberal, privind necesitatea unui plan de investiții nou, în valoare de aproximativ 50 de miliarde lei, care să finanțeze obiective de infrastructură în localități, infrastructură rutieră, infrastructură de apă, canal și de gaz”, a declarat președintele Orban. - OUG care va fi elaborată pentru acest plan de susținere a investițiilor locale în următorii 5-7 ani va stabili tipul de investiții finanțate, beneficiarii, procedurile și criteriile de evaluare a proiectelor și graficul de implementare.
- În legătură cu cererile formulate de ministerul Transporturilor, președintele PNL Ludovic Orban a precizat că „opinia premierului cât și opinia mea este că solicitările sunt exagerate și nu sunt conforme cu necesitățile reale și mai ales cu execuția bugetară pe primele 7 luni.”.
- Ministerul Transporturilor va beneficia de o creștere consistentă a alocărilor bugetare, de peste 350 de milioane. Trebuie menționat și că Ministerul Transporturilor beneficiază de cea mai generoasă alocare de fonduri europene, numai că până acum au fost absorbiți bani în special pe cererile care au fost depuse în 2020, sub guvernarea PNL, mai puțin pe cererile care au fost depuse în 2021.