Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea: „În septembrie vor fi zece ţări pentru care se va aprobă PNRR, atunci va fi și România. Au fost discuții mai dificile cu UE datorită problemelor pe care le avem. Încă există divergenţe serioase, dar s-au mutat de la investiţii la reforme. Adică majoritatea punctelor de investiţie sunt rezolvate. La autostrăzi, Comisia s-a obişnuit cu ideea, spre exemplu. Noi vrem alocare mare acolo. Ei au zis că nu pentru asta a fost făcut PNRR-ul. Şi am adăugat reforme, printre care schimbarea modului de taxare pentru firmele de transport marfă. Să fie foarte clar, ştiu că sunt firme nemulţumite, dar era o reformă amânată de multă vreme. Nu e ok să plăteşti sumă fixă în funcţie de câtă marfă transporţi. E corect să plăteşti în funcţie de câtă marfă şi pe ce distanţă transporţi”.