12.3 C
Suceava
luni, octombrie 14, 2024
AcasăUltimă orăFlorin Cîţu: Dacă ne vaccinăm în număr cât mai mare, ar trebui...

Florin Cîţu: Dacă ne vaccinăm în număr cât mai mare, ar trebui să nu avem un val 4 cu probleme / Toţi anii aceştia de mesaje anti-vaccinare îi vedem acum în România, dar nu numai

  • News.ro – Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că dacă populaţia eligibilă se vaccinează, nu ar trebui să existe un val 4 puternic al infectărilor cu noul coronavirus în România, subliniind că toată familia ar trebui să fie vaccinată pentru a scăpa de pandemie. „Toţi anii aceştia de mesaje anti-vaccinare îi vedem acum în România, dar nu numai”, a afirmat el.
    • „Susţin vaccinarea pentru populaţie, avem nevoie de cât mai mulţi oameni vaccinaţi, dar când vorbim de tineri sub 18 ani, aici părinţii şi tutorii sunt cei care iau decizii şi trebuie să ia cele mai bune decizii. Din datele pe care le avem până acum, sunt 98.134 de minori cu vârste între 12 şi 17 ani care s-au vaccinat, iar dintr-un raport privind dorinţa de vaccinare a elevilor, 45,5 % dintre elevi consideră că este foarte important şi important să se vaccineze”, a declarat Cîţu, marţi, la o şedinţă pe tema beneficiilor vaccinării copiilor..
    • El a afirmat că, dacă populaţia eligibilă se vaccinează, nu ar trebui să mai vorbim de valul 4 al pandemiei.
    • „Nu avem niciun motiv să avem un val 4 în România, puternic – s-ar putea să avem un val 4, pentru că gripa vine în fiecare an, aşa s-ar putea să avem şi aici – dar nu ar trebui să avem un val 4 semnificativ, cu efecte semnificative, pentru că avem vaccin în România şi dacă ne vaccinăm nu avem acest val 4”, a subliniat premierul.
    • El a menţionat că, aşa cum a anunţat OMS, varianta Delta a coronavirusului se răspândeşte foarte repede, „este deocamdată cea mai agresivă şi cei mai vulnerabili sunt persoanele nevaccinate”.
    • „Deci dacă ne vaccinăm în număr cât mai mare, ar trebui să nu avem un val 4 cu probleme, soluţia este simplă, din punctul meu de vedere”, a subliniat Florin Cîţu.

CELE MAI POPULARE