Comitetul de Coordonare Județean al PNL Suceava s-a întâlnit joi, 1 iulie 2021 la Gura Humorului unde Gheorghe Flutur, a fost reales la conducerea Organizației Județene Suceava a PNL.
Președintele reales al PNL Suceava, Gheorghe Flutur, le-a mulțumit tuturor delegațiilor pentru încrederea acordată. Flutur a spus că Biroul Politic Județean are o echipă de excepție, crescând ponderea aleșilor locali, în special a primarilor, din toate zonele județului. EL a subliniat faptul că în județul Suceava, 57 din primari au câștigat alegerile cu sprijinul PNL și 19 din cei 37 de consilieri județeni sunt PNL.
„De asemenea, este de remarcat diversitatea profesiilor și ocupațiilor membrilor BPJ. Mesajul noii conduceri de la Suceava este de susținere totală a lui Florin Cîțu pentru alegerile din 25 septembrie pentru funcția de Președinte al Partidului Național Liberal. Ne punem speranța în capacitatea premierului Florin Cîțu de a veni cu un suflu nou, ca președinte, foarte necesar în vederea câștigării tuturor alegerilor din 2024”, a declarat GHeorghe Flutur.
De asemenea, deputatul Ioan Balan și primarul Sucevei, Ion Lungu au fost realeși prim-vicepreședinți.