0.3 C
Suceava
marți, decembrie 3, 2024
AcasăNaționalIGSU: 𝗙𝗮𝗰𝗲𝗺 𝘂𝗻 𝗮𝗽𝗲𝗹 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗼𝗽𝗿𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗶𝗴𝗶𝗲𝗻𝗶𝘇𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝘁𝗲𝗿𝗲𝗻𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗶𝗻𝗰𝗲𝗻𝗱𝗶𝗲𝗿𝗲!

IGSU: 𝗙𝗮𝗰𝗲𝗺 𝘂𝗻 𝗮𝗽𝗲𝗹 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗼𝗽𝗿𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗶𝗴𝗶𝗲𝗻𝗶𝘇𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝘁𝗲𝗿𝗲𝗻𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗶𝗻𝗰𝗲𝗻𝗱𝗶𝗲𝗿𝗲!

𝗙𝗮𝗰𝗲𝗺 𝘂𝗻 𝗮𝗽𝗲𝗹 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗼𝗽𝗿𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗶𝗴𝗶𝗲𝗻𝗶𝘇𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝘁𝗲𝗿𝗲𝗻𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗶𝗻𝗰𝗲𝗻𝗱𝗶𝗲𝗿𝗲!
În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat aproximativ 140 de incendii de vegetație, iar peste 300 de hectare de teren au fost mistuite, fiind necesară intervenția a sute de pompieri pentru a stinge flăcările.
Arderile de vegetație sunt interzise, iar nerespectarea se sancționează cu amenzi de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Trebuie să reţineţi că au fost situaţii când, în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului și pe fondul temperaturilor ridicate, s-au înregistrat victime omeneşti și importante pagube materiale.
Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, şi ele soldate cu victime, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice.
𝗥𝗲𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁𝗮̆ 𝘃𝗶𝗮𝘁̦𝗮! 𝗥𝗲𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁𝗮̆ 𝗺𝗲𝗱𝗶𝘂𝗹 𝗶̂𝗻𝗰𝗼𝗻𝗷𝘂𝗿𝗮̆𝘁𝗼𝗿!

CELE MAI POPULARE