Eveniment rutier cercetat de polițiști
La data de 18.06.2022, ore 20:00, Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe DJ 175, pe raza com. Pojorâta, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.
În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că o femeie din orașul Flămânzi, jud. Botoșani, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea DJ 175, fiind acroșată de autoturismul condus de către o femeie din Municipiul Câmpulung Moldovenesc.
După producerea accidentului, la circa 10 minute, un bărbat din com. Fundu Moldovei, jud. Suceava, cunoștință a conducătoarei auto, ajuns ulterior la fața locului, s-a urcat la volanul autoturismului implicat și l-a condus circa 15 metri schimbând poziția acestuia, modificând astfel starea locului accidentului.
Victima a fost preluată de un echipaj al Ambulanței Câmpulung Moldovenesc fiind transportată la Spitalul municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Conducătoarea autoturismului implicat a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă” prev. de art. 196 alin. 2,3 și 4 din C.P. și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, faptă pev. și ped. de art. 338 alin. 2 din C.P.
Dosare penale la regimul rutier
La 18.06.2022, ora 20:45, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce efectuau activități de control trafic pe drumul comunal din com. Voitinel au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autovehicul cu număr de înmatriculare provizoriu, autovehicul ce se deplasa pe drumul comunal Mocira pe raza localității Voitinel, conducătorul autoturismului conformându-se și oprind pe partea dreaptă a carosabilului.
La volanul autovehiculului a fost identificat un bărbat din com. Voitinel, jud.Suceava, care a înmânat agenților de poliție documentele autovehicului ocazie cu care s-a constatat faptul că autorizația de circulație este valabilă pentru perioada 15.12.2021 până la data de 14.03.2022.
În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvărșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, faptă prev. şi ped. de art.334 alin.1 din Codul Penal.
La data de 05.06.2022, în jurul orei 01:55, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca și Poliției Orașului Cajvana în timp ce acționau pe raza orașului Cajvana, județul Suceava pentru creșterea gradului de disciplină rutieră au oprit pentru control un autovehicul care se deplasa D.J. 178 D pe raza or. Cajvana, având direcția de deplasare dinspre centrul orașului spre satul Soloneț.
A fost identificat conducătorul vehiculului în persoana unui bărbat din sat Soloneț, comuna Todirești, județul Suceava.
Procedând la interogarea bazelor de date ale Poliției Române s-a constatat faptul că șoferul deține permis de conducere, însă acesta figurează cu mențiunea reținut.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00/L alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. de art. 335 alin. 2 din Codul penal.