Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode:
„Am demarat un amplu proiect de reformă al Academiei de Poliţie. Pornim de la o viziune strategică adaptată nevoilor actuale ale Ministerului Afacerilor Interne şi evoluţiilor din societate, cu accent pe profesionalizare, flexibilizarea instituţională şi creşterea calităţii actului educaţional. În acest sens, programele de master profesional recent introduse, ca multe alternative de formare profesională, constituie o modalitate de atragere a resurse umane înalt calificate în sistemul de ordine publică. Am pornit reforma de la bază, fiind ferm convins că însăşi reforma Ministerului Afacerilor Interne nu ar fi posibilă fără a parcurge această etapă.
Reforma Academiei de Poliţie constituie un pilon fundamental pentru viitorul Ministerului Afacerilor Interne, pentru că de aici îşi trage seva întregul nostru sistem. Dacă pepiniera este compromisă atunci sănătate şi soliditatea structurilor va fi şubrezită.”