21.2 C
Suceava
duminică, septembrie 8, 2024
AcasăUltimă orăMinisterul Culturii a lansat sesiunea anuală de finanțare prin Programul ACCES

Ministerul Culturii a lansat sesiunea anuală de finanțare prin Programul ACCES

Ministrul Culturii, deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorgiu, a anunțat lansarea sesiunii anuale de finanțare dedicată operatorilor culturali din zona independentă.

„Așa cum am anunțat chiar de la începutul anului, Programul ACCES va fi continuat ;i ]n 2021, cu o alocare similar[ celei de anul trecut, de 1.000.000 lei.

Programul Acces a avut în 2019 o finanțare de 150.000 de lei, dar din 2020 am crescut suma la 1.000.000 de lei.
Scopul Ministerului Culturii, în mandatul meu, este să susțină atât marile proiecte, cât și proiectele operatorilor din sectorul independent. Astfel, anul acesta, Ministerul Culturii a alocat până în prezent, prin selecție de oferte culturale, 33% din suma dedicată pentru programe, proiecte și acțiuni culturale, adică 3.000.000 de lei. În ianuarie au fost finanțate 41 de proiecte și ne dorim un număr cât mai mare de beneficiari și de această dată.
Prin aceste mecanisme de finanțare a proiectelor culturale, guvernarea liberală își continuă procesul de transparentizare și de susținere a competiției nepărtinitoare, inclusiv în domeniul cultural, în beneficiul românilor. Succes tuturor celor care vor trimite proiectele, care din fericire, în cadrul acestui apel, nu se vor mai adresa exclusiv mediului online – încă un pas spre normalitatea așa cum o știam înainte de pandemie.”

Pentru a fi eligibile, ofertele culturale depuse în cadrul Programului ACCES 2021 trebuie să se desfăşoare în intervalul 3 septembrie – 31 octombrie 2021. Data limită pentru transmiterea dosarului de participare este 3 august 2021, data poștei.

Toate detaliile sunt disponibile pe siteul Ministerului Culturii.

CELE MAI POPULARE