1.3 C
Suceava
marți, ianuarie 14, 2025
AcasăLocalMuzeul Arta Lemnului, din Câmpulung Moldovenesc, s-a redeschis

Muzeul Arta Lemnului, din Câmpulung Moldovenesc, s-a redeschis

Muzeul Arta Lemnului, unul dintre cele mai respectate din România și singurul dedicat culturii și civilizației lemnului s-a redeschis astăzi, 1 iunie 2021. Înființat în anul 1936, muzeul a fost închis pentru trei ani, timp în care au avut loc ample lucrări de refacere, un proiect în valoare de trei milioane de euro.

„Felicit pe toți cei care au lucrat astfel încât acest muzeu să devină emblematic și să ducă povestea lemnului mai departe. Obiectele și construcțiile din lemn sunt martori ai istoriei noastre și trebuie valorificate corespunzător. Este nevoie și de implicarea în protejarea, conservarea și restaurarea fondului arhitectural istoric din țara noastră, în strânsă legătură cu o cercetare aplicată. Suceava se poate mândri cu un impresionant fond arhitectural din lemn, astfel că a fost un pas natural ca Ministerul Culturii să se implice prin Institutul Național al Patrimoniului în semnarea unui protocol de colaborare cu Universitatea Stefan Cel Mare, Suceava și Laboratorul de Biometrie Forestieră – unul dintre cele mai moderne laboratoare din țară și din regiune.”, a declarat ministrul Culturii, liberalul sucevean Bogdan Gheorghiu.

Sărbătoarea redeschiderii are și rolul de a celebra 85 de ani de la înființarea muzeului. Unele dintre cele mai reprezentative piese din colecția muzeului pot fi văzute în cadrul expoziției temporare „MAL 85 – un nou început”.

CELE MAI POPULARE