13.2 C
Suceava
duminică, septembrie 8, 2024
AcasăNaționalNelu Tătaru a fost ales președintele PNL Vaslui. Marius Arcălean face acuzații...

Nelu Tătaru a fost ales președintele PNL Vaslui. Marius Arcălean face acuzații de fraudare a alegerilor

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a fost ales vineri în funcția de președinte al organizației județene a PNL din Vaslui. În urma reconfirmării sale la șefia PNL Vaslui, aceasta a declarat, într-o postare pe Facebook: „Echipa PNL Vaslui susține candidatura premierului Florin Cîțu, ca și garanție pentru dezvoltarea Moldovei! Rămânem echipă pentru viitor.”

Există însă acuzații de fraudare a alegerilor, venite din partea prim-vicepreședintelui organizației municipale PNL Vaslui, Marius Arcălean. Acesta a declarat pentru presă:

„A fost un proces electoral fraudat, fără măcar a se face eforturi de a masca acest lucru. Şi mai grav de atât, putem spune că această fraudă a fost girată prin prezenţă de către domnul prim-ministru Florin Cîţu. După cum am anticipat acum două zile, gruparea condusă de Nelu Tătaru s-a asigurat că poate controla voturile.

Este inacceptabil că buletinele de vot au fost împărţite, încă de la început, în interiorul unei mape care conţinea, de asemenea, şi moţiunea lui Nelu Tătaru. Astfel, nu avem nicio garanţie asupra faptului că buletinele de vot nu au fost falsificate”

Marius Arcălean a anunțat că va contesta aceste alegeri la conducerea națională a PNL.

CELE MAI POPULARE