Sediul Poliției Municipale din Iași va fi reabilitat. Lucrările, în valoare de 78.462,67 lei au fost adjudecate de o firmă din Vatra Dornei, înființată în 2019, care are un singur angajat, a dezvăluit NewsMoldova.ro.
Firma în cauză, BUCOVINA DARIUS CONSTRUCT S.R.L., și-a adjudecat și alte lucrări pentru sediile de Poliție din Lețcani și Pașcani, pentru care a încasat în jur de 115.000 lei.
De la înființare și până în prezent societatea a avut un singur angajat, fiind patronată de Bighiu Irimie. Acesta administrează și BUCOVINA PRUSZYNSKI SRL, o firmă înființată în 2013, care are ca obiect de activitate „Comerț cu ridicata al materialului lemnos și a materialelor de construcție și echipamentelor sanitare”.
BUCOVINA PRUSZYNSKI SRL are un număr impresionant de contracte cu statul. Între 2017 și luna mai 2021, firma are nu mai puțin de 17 astfel de contracte, cu o valoare totală de 1.061.436,06 lei.