Senatorii și deputații au respins, marți, în ședință comună, rapoartele de activitate pe ultimii trei ani ale Avocatului Poporului.
- Au fost respinse rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului pe anii 2018 – cu 245 de voturi „pentru” și unul contra, 2019 – 187 de voturi „pentru” și 23 de voturi contra și 2020 – cu 242 voturi „pentru” și 35 împotrivă.
- Votul din Parlament vine după un vor similar în Comisie Juridică, unde au fost respinse rapoartele de activitate pe 2018, 2019 și 2020.
- Deputații juriști au concluzionat că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
- Printre motivele care au dus la respingerea rapoartelor de activitate:
- După Cazul Caracal, Avocatul Poporului a anunțat că pregătește un raport special. Deși au trecut aproape 2 ani, raportul nu a fost gata în momentul votului din comisie.
- Avocatul Poporului nu a fost interesat deloc de respectarea atribuțiilor legale. Astfel, în tot mandatul său, Avocatul Poporului nu a intervenit în nicio cauză cu minori. Conform legii, era obligat să facă asta. Av. Poporului avea obligația să intervină în dosare.
- În ceea ce privește lupta anticorupție, deși avea atribuții și în această zonă. Av. Poporului nu a intervenit niciodată de partea celor prejudiciați.
- În schimb, de foarte multe ori, s-a interesat și a acționat în interesul infractorilor, a celor condamnați pentru corupție.
- Avem deci un Avocat al Poporului care nu este interesat de soarta copiilor abuzați în schimb este interesat de soarta infractorilor.
- Avocatul Poporului a acționat împotriva intereselor societății și în perioada pandemiei. A atacat la CCR mai multe măsuri de protecție pentru români, iar acest lucru a pus în pericol sănătatea și viața românilor.
- În concluzie, românii au nevoie de un Avocat al Poporului care să lupte pentru ei și nu pentru gulerele albe ajunse după gratii.