Săptămâna trecut la centrele din subordinea municipiului Suceava s-au vaccinat 3471 de persoane (1605 Pfeizer, 506 Astra Zeneca, 1260 Moderna). De la startul campaniei de vaccinare în aceste centre au fost administrate peste 40.000 de doze de vaccin.
Primarul a anunțat că în municipiu rata de vaccinare cu cel puțin o doză este de 25%, iar 15% dintre persoanele vaccinate au făcut și rapelul. Obiectivul este atingerea unei rate de 50% până în luna iunie.
În acest scop se analizează opțiunea deschiderii centrelor de vaccinare pe care primăria le-a amenajat în cartierele Obcini și Ițcani. De asemenea, există discuții pentru organizarea în acest weekend a unei campanii de vaccinare de tip drive-through, din mașină, în parcarea Shopping City Suceava. Tot în weekend se pregătește un maraton de vaccinare cu vaccin Pfeizer la centrul de vaccinare de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, unde până acum se administrau doze AstraZeneca.