- În UE, România e pe primul loc în clasamentul dat de „indicele de normalitate”, un indice dezvoltat de experții The Economist care măsoară gradul în care viața socio-economică revine la un nivel pre-pandemie.
- România a atins un nivel de peste 81%, așadar am putea spune că viața a revenit la normalul de dinaintea pandemiei într-o proporție de peste 81%.
- Indicele de normalitate a fost dezvoltat de specialiștii de la revista britanica ,,The Economist”. Este măsurat pe o scara de 0%-100%, valoarea de 100% reprezentând nivelul aferent perioadei de dinaintea pandemiei.
- Pentru obținerea „indicelui de normalitate” se monitorizează schimbarea comportamentului actorilor socio-economici ca urmare a pandemiei după opt criterii: (1) gradul de utilizare a transportului public în orașe mari, (2) traficul general în aceste orașe, (3) numărul zborurilor domestice și internaționale, (4) timpul petrecut în afara locuinței, (5) veniturile realizate de cinematografe, (6) participarea publicului la evenimente sportive, (7) vizita populației în magazine și (8) rata de ocupare a spațiilor de birouri.
- Economiștii de la Universitatea Babeș-Bolyai au analizat acest indice The Economist, introducând datele României și au obținut un scor de 81,17%, cel mai bun scor printre țările UE participante la studiu și locul 8 la nivel mondial în data de 9 iulie 2021.
- Indicele este calculat pentru cele mai mari 50 de economii din lume, printre care și România, acoperind astfel 90% din PIB-ul global, respectiv 76% din populația lumii.
- În privința componentelor indicelui, analizele din cadrul acestui proiect arată că, în comparație cu celelalte țări, România stă cel mai bine la categoria timpului petrecut în afara locuinței (104,6%, locul 2 la nivel global), respectiv în categoria cinema (101,0%, locul 2 la nivel global). La aceste categorii, activitatea populației nu numai ca a revenit, dar a și depășit nivelul pre-pandemie.
- Într-un alt top, făcut de agenția Bloomberg, România se află pe locul 20 în lume al celor mai bune țari care se redeschid după pandemie. Topul Bloomberg ia în considerare patru criterii: (1) procentul persoanelor vaccinate, (2) severitatea măsurilor de restricție, (3) numărul locurilor disponibile în avioane, calculat comparativ cu perioada similară din 2019, și (4) libertatea de mișcare permisă persoanelor vaccinate. România este prima în lume la acest ultim indicator arată Bloomberg.
- În timpul pandemiei, România a avut printre cele mai relaxate măsuri de siguranță din Uniunea Europeană, fiind printre singurele țări care nu au impus lockdown în valurile 2 (din toamnă) și 3 (din primăvară) ale pandemiei.