Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu: „Pierderile au fost mari şi foarte mari. După cum cred că vă amintiţi, din prima zi a mandatului meu de ministru, am declarat ca obiectiv întoarcerea la şcoală cu prezenţă fizică. Am făcut pas cu pas tot ce s-a putut face în raport cu evoluţia epidemiologică. Deci, în mod evident, sunt susţinătorul prezenţei fizice în şcoli, fără să neg avantajele pe care această perioadă le-a avut din perspectiva îmbunătăţirii abilităţilor digitale ale profesorilor, elevilor, studenţilor, dar prezenţa fizică este necesară pentru a stopa acele pierderi nu numai în plan educaţional, ci şi în plan social, comportamental pentru elevi, studenţi şi cadre didactice”.