Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a prezentat vineri, 18 iunie, la deschiderea evenimentului „De Sânziene, la Suceava” proiectul- pilot „Turist în Suceava” prin care i-a invitat pe suceveni dar și pe turiști la două tururi tematice: Suceava Medievală și Suceava-Multietnică și toatea acestea până în 27 iunie.
”Vrem să aducem pentru fiecare obiectiv de pe acest traseu ceva deosebit, povestea a ceea ce a fost, evoluția și a ceea ce este acuma și în felul acesta să atragem, nu numai vizitatorii, ci și sucevenii”, a precizat vicepreședintele CJ Suceava.
Plecările în cele două tururi sunt programate de la ora 14:00 și de la ora 17:00 astfel încât pot fi parcurse într-o zi ambele trasee alături de ghizi angajați ai Consiliului Județean cărora li se pot alătura sucevenii ce cunosc trecutul orașului între care și caricaturistul Mihai Pânzaru-PIM.
Timp de două săptămâni, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor vor fi prezenți în jur de 30 de meșteri populari din județul Suceava, fiecare reprezentând meșteșugurile populare: încondeierea ouălor, prelucrarea pieilor prelucrarea lutului, industria casnică textilă și obiecte de port popular, , ori prelucrarea lemnului, din zona Bucovinei. Expozițiile meșterilor populari sunt cu vânzare.