Duminică seară, în jurul orei 23:30, o femeie în vârstă de 78 de ani a fost lovită mortal de un autoturism marca BMW. Victima traversa strada Ștefan cel Mare, pe trecerea de pietoni din zona parcului Trei Bărboși.
După impact, autoturismul a oprit pentru scurt timp, a deschis portiera și s-a uitat la victimă înainte de a își continua deplasarea.
Cadrele medicale venite la locul accidentului nu au reușit să resusciteze victima, care a fost declarată decedată.
Oamenii legii au reușit identificarea șoferului. Marius Stănescu, în vârstă de 21 de ani, a fost găsit la domiciliul său, în comuna Bosanci. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acestui i-a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și pentru părăsirea locului accidentului.