Sorana Cîrstea (45 WTA) a pierdut în două seturi meciul cu Emma Răducanu (338 WTA), din 16-imile turneului de Grand Slam de la Wimbledon.
Cîrstea a reușit primul break al partidei, conducând cu 3-1 în primul set, dar nu a reușit să își câștige serviciul de trei ori la rând și a cedat primul set cu 3-6. Setul secund a fost mai disputat, dar românca a avut în continuare problemele în gameurile la serviciu. Răducanu a reușit breakul și a închis meciul exact înainte de a se ajunge la tiebreak.
Emma Răducanu (18 ani) este cetățean britanic, cu tată român și mama chinezoaică. Ea a debutat anul acesta la Wimbledon și a trecut în partidele anterioare de Vitalia Diatchenko (150 WTA) și Marketa Vondrousova (42 WTA). Performanța atinsă până acum la acest turneu îi va aduce Emmei o ascensiune de peste 175 de locuri în clasamentul mondial.